REMEMBER / Continuitate şi discontinuitate în strategia de apărare a României pe parcursul celor 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri (Conferinţa MAS în parteneriat cu MApN)

 

În data de 20 noiembrie a avut loc conferinţa „Continuitate şi discontinuitate în strategia de apărare a României pe parcursul a 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri” organizată de Monitorul Apărării şi Securităţii. Evenimentul a acoperit un spaţiu unic în ansamblul acţiunilor dedicate celebrării centenarului care s-a scurs de la formarea României Mari, oferind un prilej obiectiv şi conştient de dezbatere a înţelesurilor, formelor de expresie şi evoluţiei conceptului de securitate naţională pe parcursul acestui secol. Mai mult, aşa cum a fost relevat şi pe parcursul evenimentului, dezbaterea nu ar fi putut să se bucure de întreaga măsură a importanţei tematicii de referinţă, în lipsa conectării sale la sensurile previzibile sau prezumate ale securităţii viitoare, un viitor al incertitudinilor şi interdependenţelor multiple.

Pe parcursul celor patru paneluri structurate în cadenţa etapelor istorice majore ale ultimei sute de ani, au fost abordate elementele definitorii ale diferenţelor conceptuale şi convergenţelor intelectuale ale securităţii naţionale, prin prisma politicilor de apărare, instituţiilor naţionale, oamenilor semnificativi, cauzelor, contextelor şi soluţiilor adoptate, fiecare dintre acestea constituindu-se astăzi în repere definitorii ale evoluţiei gândirii strategice româneşti de securitate şi apărare.

Laitmotivul mesajelor transmise de participanţii la conferinţă a fost acela că pe parcursul secolului care s-a scurs de la înfăptuirea României Mari securitatea naţională a însemnat, în primul rând, o succesiune de crize şi conflicte majore peste care s-a putut trece numai datorită caracterului puternic şi devotamentului unor oameni care au pus valorile naţionale înaintea oricăror alte valenţe ale existenţei lor. De aici s-a desprins, poate, şi cea mai importantă concluzie a evenimentului, aceea că astăzi, mai mult decât oricând, este necesară o analiză adâncă a sensurilor contemporane ale securităţii naţionale, pentru definirea unui profil de ţară care poate însemna mai mult chiar decât îşi asumă şi care poate face mai multe pentru securitatea regională chiar decât îşi impune. Iar oamenii reprezintă cheia succesului securităţii viitoare.

Fie că este vorba despre marea masă a românilor care trăiesc în această ţară, de a căror sănătate, educaţie, motivaţie, bunăstare şi, mai mult decât orice, de al căror număr depinde securitatea naţională, în nuanţe existenţiale. Fie că este vorba despre liderii românilor, cei care poartă povara uriaşă a responsabilităţii faţă de destinele unui popor care până acum a găsit soluţiile pentru a merge mai departe în interiorul propriului areal de identitate.

Contextul profund al unei astfel de concluzii este modelat de existenţa unei diferenţe fundamentale între România de astăzi şi cea de acum 100 de ani. România de astăzi este mult mai unită decât cea din perioada interbelică, din punct de vedere structural. Aceasta ar fi jumătatea plină a paharului. Însă, din punct de vedere demografic, România de astăzi este, în mod paradoxal, victima beneficiilor uriaşe ale integrării în Uniunea Europeană. Migraţia masivă a populaţiei aflată la vârsta activă, scurgerea de inteligenţă, în special prin tinerii care pleacă la studii în străinătate, precum şi scăderea dramatică a natalităţii presetează dimensiunile securităţii naţionale viitoare.

Încă din deschiderea conferinţei a fost fixat referenţialul cognitiv al întregii dezbateri, pornind de la rolul psiho-social al anxietăţilor, central în paradigmele realiste şi constructiviste de securitate. Temerile au însoţit transformările conceptelor de securitate şi apărare de-a lungul decadelor şi chiar dacă frica poate fi învinsă, rămân neliniştile profunde ale românilor. De aceea, securitatea naţională este un concept fundamental, care astăzi, în spaţiul public românesc, este abordat inegal cu dimensiunea valorii sale. În stabilirea priorităţilor ideologice şi axiologice ale securităţii viitoare a României, într-o lume a cărei evoluţii sunt din ce în ce mai greu de înţeles şi dificil de previzionat, trebuie pornit de undeva.

Acesta poate fi punctul în care România poate stabili unde a fost, unde se găseşte astăzi şi unde vrea să ajungă, ca ţară cu vocaţie europeană şi profil euro-atlantic din ce în ce mai bine definit, dar ţinută captivă de temerile sale legate de instabilitatea perenă a faliei Orient - Occident pe care istoria şi geografia o plasează. Succesul va depinde de capacitatea noastră, a oamenilor din această ţară, de a transforma temerile în caracter şi competenţa în autoritate, mai ales în autoritatea de a promova interesele de securitate ale României.

Lecţii de istorie desprinse din strategiile de securitate şi apărare ale României

1. Lecţiile istoriei trebuie învăţate fără a pica în capcana de a transforma succesiunea unor evenimente în fatalitate.

2. Pacea de după Marele Război s-a fundamentat pe un concept american care avea să influenţeze decisiv evoluţia umanităţii de atunci până astăzi: autodeterminarea naţiunilor.

3. Istoria a reprezentat o succesiune de alianţe militare. Alianţa defensivă bilaterală dintre România şi Polonia împotriva ameninţării din est (nu erga omnes). Mica înţelegere, cu participarea României, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei. Înţelegerea Balcanică, cu participarea României, Iugoslaviei, Greciei şi Turciei şi cu formatul său restrâns, România, Iugoslavia şi Turcia. Toate aceste alianţe au fost eficiente mai degrabă din punct de vedere politic decât militar. România a fost singurul partener care nu a impus niciodată restricţii politice pentru cooperarea militară. Ulterior, au fost consemnate participarea României succesivă în cele două alianţe beligerante în cel de-al Doilea Război Mondial şi intrarea ţării noastre în Tratatul de la Varşovia, pentru ca astăzi statul român să fie membru NATO. Aşa cum evenimentele istorice au dovedit, în situaţii de conflict major alianţele sunt extrem de volatile, iar neutralitatea nu poate fi o opţiune. Se poate înţelege, de aici care este povara responsabilităţii uriaşe care apasă pe umerii liderilor politici şi militari, în situaţii de criză, în faţa propriului popor.

4. Rolul uriaş al Crimeii în securitatea naţională a României, pornind de la premisa că cine controlează Crimeea controlează Marea Neagră. Gheorghe Brătianu a arătat că Peninsula Crimeea aparţine spaţiului strategic al României şi îi influenţează major deciziile de securitate. Acest fapt avea să se dovedească determinant, spre exemplu, în schimbările politice majore din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când, după ce Germania a renunţat la Crimeea în aprilie 1944, în mai a fost constituită o coaliţie politică care a condus la schimbarea majoră din 23 august 1944.

5. Căderea în sfera de influenţă a Armatei Roşii. Resursele naturale ale României au jucat un rol determinant în proiectarea interesului marilor puteri în raport cu România. Resursele pot constitui un mare avantaj dacă există capacitate de negociere a drepturilor şi situaţiei în arena internaţională, dar şi un dezavantaj atât timp cât arealul resurselor trasează linii geopolitice care pot alimenta conflictele militare.

6. În istoria românilor se observă o simetrie şi simbioză între demersul diplomatic şi cel militar. În cazul României, chiar şi în situaţia unor asimetrii evidente, aceste două componente au reuşit să se conjuge astfel încât ţara noastră să iasă mai bine din situaţii de criză majoră, decât ar fi reuşit alţii să obţină. În pofida romantismului românilor, în problema securităţii naţionale au dat dovadă de sânge rece, în sensul protejării suveranităţii naţionale, chiar şi dacă uneori a fost nevoie să fie cedate teritorii. La ieşirea din Războiul Rece, coordonarea şi informarea reciprocă dintre diplomaţie şi armată au asigurat evitarea unor consecinţe foarte negative la adresa suveranităţii naţionale.

7. Izolaţionismul regimului comunist după 1968. Este perioada în care pentru prima dată în istoria noastră s-a elaborat o strategie de securitate naţională, care în acele vremuri se numea doctrină de apărare (Legea 14 din 1972). Era ilegală capitularea, apărarea patriei era datoria fiecărui cetăţean. Doctrina a fost naţională, pentru a se individualiza în raport cu Doctrina Pactului de la Varşovia, în pofida nemulţumirii sovieticilor.

8. Armata şi serviciile de informaţii au conferit consistenţă traseului pro-occidental al României şi au avut o contribuţie decisivă la intrarea ţării noastre în NATO şi integrarea în UE. Decizia politică de participarea a României în „Coaliţia de voinţă” pentru lupta împotriva terorismului, condusă de Statele Unite, a fost extrem de apreciată la Washington şi a bătătorit calea euro-atlantică a ţării noastre.

9. Limbajul strategic de securitate şi apărare al liderilor politici şi militari s-a rafinat în permanenţă, ajungând până la sinonimia semantică impusă de nevoia de coerenţă a spaţiului securităţii comune.

10. Istoria consemnează, dar şi clădeşte. Pornind de la lecţiile istoriei securităţii şi apărării ultimului secol românesc, apare întrebarea „cum va arăta securitatea României în următorii 100 de ani”. Este necesară înţelegerea obiectivă a actualelor contexte de securitate naţională, a evoluţiilor posibile şi a scenariilor previzibile ale securităţii viitoare.

Diagnoze de securitate regională şi globală

Crizele recente din estul şi sudul continentului european reprezintă o ameninţare serioasă la adresa securităţii sale. Aceasta este amplificată de emergenţa unei noi competiţii strategice pe flancul estic şi cu provocări complexe în cel sudic, la care Europa trebuie să răspundă cu fermitate. Conflictele şi crizele regionale din zone precum Europa de est, Balcanii de Vest, Orientul Mijlociu şi Nordul Africii tind să se interconecteze, cu potenţial de generare a unor efecte cumulative care impun adaptări ale strategiilor de securitate şi apărare, atât la nivel naţional, cât şi al principalelor organizaţii internaţionale cu vocaţie în domeniul securităţii, în special NATO şi UE. Postura agresivă a unor actori statali şi non-statali continuă să se manifeste prin acţiuni generatoare de instabilitate la nivel regional şi global.

Vulnerabilităţi majore la adresa securităţii naţionale

1. Problema demografică, în raport cu care, aparent, este preferată tăcerea. Istoria ne arată că pe niciun teritoriu nu există vid. Dacă o populaţie nu are copii, atunci de fiecare dată s-a întâmplat să vină copiii altora. De-a lungul istoriei, multe popoare au dispărut din pricina pierderii cursei demografice. În lipsa unui fundament demografic care să susţină orice strategie de securitate naţională, aceasta nu va rămâne decât un spaţiu, chiar dacă util, de dezbatere a unor teme abstracte şi a unor viziuni care nu vor putea fi susţinute obiectiv cu resurse.

2. „Dezvrăjirea faţă de occident”. Miracolul occidentului pare că se năruie. Diseminarea în societatea românească de mesaje anti-UE şi anti-NATO reprezintă un atac la adresa securităţii naţionale.

3. În zona noastră nu este posibilă neutralitatea. Clişeul neutralităţii va fi vânturat în viitorul apropiat foarte insidios de cei care au o miză în zdruncinarea încrederii românilor în aliaţii lor. Istoria a dovedit că de fiecare dată când iese o putere dominantă din zona aceasta, intră imediat alta. Ideea de vacuum de putere nu se susţine în acest spaţiu.

4. Politizarea a devenit un factor de vulnerabilizare a securităţii naţionale. S-a întâmplat şi pe parcursul celor mai măreţe guvernări din istorie, aşa cum s-a petrecut în timpul Primului Război Mondial, se întâmplă şi astăzi. Armata, serviciile de informaţii, instituţiile de securitate naţională nu trebuie politizate. Este nevoie să fie conduse de oameni care pot face politici, în sensul politicilor de securitate naţională, şi nu politică, cu înţelesul de politică la partid.

5. Slaba guvernare. Capacitatea de guvernare reprezintă astăzi unul dintre reperele definitorii ale securităţii naţionale. Nu se referă la un guvern în mod particular, ci la toate guvernele care se succed pentru a gestiona soarta acestei ţări.

Imperative ale analizelor de securitate naţională ale prezentului

1. Adaptabilitatea la complexitatea mediului de securitate.

2. Fixarea şi promovarea rolului determinant al capacităţii operaţionale a Armatei, pornind de la faptul ca România poate deveni un factor de stabilitate si furnizor regional de securitate.

3. Obţinerea şi valorificarea credibilităţii şi predictibilităţii strategice. România alocă 2% din PIB pentru apărare. Apare imperativul aprobării programelor majore de înzestrare pentru a răspunde cerinţelor operaţionale şi pentru asigurarea dezvoltării industriei naţionale de apărare.

4. Valorificarea instrumentelor de cooperare în formate bi- şi multilaterale, în special în plan regional.

5. Valorificarea unei oportunităţi istorice. Preluarea preşedinţiei Consiliului UE poate conduce la resetarea balanţei de forte regională, dacă România va şti să valorifice acest avantaj strategic. O mai bună cooperare dintre NATO şi UE reprezintă cheia securităţii europene.

6. Asigurarea securităţii naţionale reprezintă un efort naţional concertat şi cooperativ. Securitatea regională, cu trimitere în mod special la evoluţiile din spaţiul ucrainean sau Balcanii de Vest, reprezintă o prioritate pentru ţara noastră, motiv pentru care sunt iniţiate sau susţinute numeroase iniţiative subsumate acestui scop.

7. Securitatea este insuficientă în absenţa unei capacităţi naţionale de rezilienţă. Rezilienţa trebuie să ocupe un rol central pe agendele publice şi instituţionale de securitate.

Aşa cum şi-a propus, conferinţa „Continuitate şi discontinuitate în strategia de apărare a României pe parcursul celor 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri” a reuşit evitarea retoricilor exagerate şi a generalizărilor forţate. Mai mult, a fost remarcabilă moderaţia vorbitorilor, care au ocolit tonalităţile triumfaliste şi nuanţele fataliste, adesea prezente în discursurile de securitate şi apărare naţională. Au fost trasate cu tuşe raţionale profilurile succesive ale conceptelor şi practicilor româneşti de securitate şi apărare şi enunţate premisele de evoluţie a semnificaţiei acestor concepte într-un mediu de securitate considerat din ce în ce mai turbulent şi volatil în raport cu locul şi rolul României în cadrul arhitecturii internaţionale de securitate.
Dezbaterea rămâne deschisă. Momentul unic al centenarului Marii Uniri a creat cadrul favorabil acesteia. Rămâne ca spaţiul dialogului şi construcţiei securităţii naţionale să continue să fie încărcat cu semnificaţii şi conţinut pentru securitatea generaţiilor viitoare de români.

ȘTIRI
Imaginea articolului "Centru-2019" - Un exerciţiu militar rus pe Drumul Mătăsii? ieri, 11:39

"Centru-2019" - Un exerciţiu militar rus pe Drumul Mătăsii?

citește mai mult
Imaginea articolului ”O Europă care protejează” – platforma EUROPOL în acţiune luni, 07:00

”O Europă care protejează” – platforma EUROPOL în acţiune

citește mai mult