Nord Stream 2 - Compromisuri politice şi interese economice

Controversatul proiect Nord Stream 2 a făcut obiectul votului în Consiliul UE, aflat sub conducerea rotativă a României, privitor la  propunerea de legislaţie înaintată de Comisia Europeană, în vederea găsirii căilor de a evita o situaţie care ar putea duce la  dependenţa Europei de gazul rusesc şi de aici consecinţele politice imediate. Deşi, iniţial, Franţa s-a poziţionat în favoarea proiectului, ulterior a negociat cu Germania o soluţie de compromis potrivit căreia construcţia şi exploatarea Nord Stream 2 se va supune legislaţiei europene, dar sub supervizarea de către Germania, în numele UE.

Proiectul Nord Stream 2 presupune construcţia unei a doua conducte submarine, în lungime de 1225 km, în valoare de 8,39 miliarde de Euro, care să lege oraşele Viborg (Rusia)  de Greiswald (Germania), în vederea dublării cantităţii de gaz natural livrată către Europa. Gazele necesare pentru întreaga Europă ar putea fi livrate de Rusia prin conductele existente, dar furnizorul intenţionează, din raţiuni politice, să nu mai folosească conductele ce traversează Ucraina.

Germania a tratat, iniţial, acest proiect ca pe o afacere economică ruso-germană. Treptat însă, prin implicaţiile sale aceasta s-a internaţionalizat. Interesele celor două state sunt  de natură economică dar mai ales politică.

Interesele Rusiei sunt:
• asigurarea dependenţei Germaniei şi a altor state europene, de gazele ce provin din Rusia. În anul 2013 Rusia a livrat Europei 39% din necesarul de gaze. Această cantitate a crescut iar prin actualul proiect ar trebui să se dubleze;
• folosirea acestei dependenţe în scopuri politice asigurându-şi sprijinul acestor state în decizii ce privesc Rusia;
• renunţarea la livrarea de gaze prin conductele ce traversează Ucraina, privând aceasta ţară de sumele pe care le-ar fi primit din taxele de tranzit. Aceasta poate fi considerată ca o formă a războiului hibrid pe care Rusia îl duce împotriva Ucrainei.
Interesele Germaniei sunt:
• asigurarea necesarului de gaze pentru Germania în condiţiile în care aceasta renunţă la energia nucleară şi la cea bazată pe extracţia cărbunelui;
• transformarea Germaniei într-un furnizor de gaze naturale către statele Europei Occidentale şi prin aceasta asigurarea dependenţei acestor state de gazele ce provin prin noul hub energetic german.

Pentru a nu fi considerată doar o afacere ruso-germană, construcţia conductei a fost europenizată prin participarea unui consorţiu de firme condus de Gazprom, cu capital majoritar şi Uniper cu Wintershall din Germania, compania britanico-olandeză Shell, cea austriacă OMV şi cea franceză Engie. Chairman-ul consiliului de administraţie este, nimeni altul, decât Gerhard Schroeder fostul cancelar al Germaniei, cu îndelungată experienţă în participarea la conducerea firmelor ruse de energie. 

Statele est-europene se opun proiectului Nord Stream 2 întrucât văd în acesta o formă brutală de influenţare a procesului decizional al Europei în relaţiile cu Rusia. Nefericita experienţă istorică a acestor state în relaţiile cu Rusia le face să fie nu numai circumspecte, dar chiar să se opună proiectelor acesteia în Europa.

SUA se opun deschis acestui proiect întrucât, aşa cum a afirmat Donald Trump în iulie 2018, la Summit-ul NATO de la Bruxelles, Washingtonul nu acceptă să plătească din banii contribuabilului american pentru asigurarea securităţii Germaniei, împotriva celui cu care aceasta derulează afaceri ajungând să depindă energetic şi politic chiar de Rusia. Suspiciunile administraţiei SUA se referă la posibilitatea ca Rusia să şantajeze statele europene prin dependenţa acestora de gazul rusesc.

În aceste condiţii, vineri 8 februarie, Consiliul UE a supus la vot propunerea Comisiei Europene referitoare la modificările la Directiva Gazului, mai ales în ceea ce priveşte definiţia termenului de “interconnector”, prin includerea în legislaţia europeană a tuturor conductelor care legă statele UE cu ţări terţe din afara Uniunii. Prin aceasta şi conducta Nord Stream 2 trebuie să se supună legislaţiei europene. Fără a bloca proiectul, aplicarea acestei modificări ar putea îngreuna finalizarea sa şi ar mări şi costurile de construcţie. Mai mult decât atât, constructorul nu ar putea fi, în acelaşi timp şi furnizor. Gazprom nu poate deci să construiască conducta şi să fie şi furnizorul gazelor.    

Germania, alături de Olanda (participantă la proiect dar şi beneficiară), Austria (participantă la proiect), Belgia, Ungaria, Bulgaria sunt împotriva introducerii în lege a acestor amendamente. Bulgaria se opune modificărilor întrucât intenţionează să primească gaze ruseşti prin conducta Turkish Stream similară conductei Nord Stream. Ungaria ar intenţiona să primească gaze ruseşti via Turcia prin Bulgaria şi Romania. Prin aplicarea noii forme a Directivei Gazului legislaţia europeană s-ar aplica tuturor acestor proiecte. 

Pentru a bloca amendamentele, Germania ar avea nevoie, în Consiliul UE, de sprijinul altor 4 state membre UE reprezentând cel puţin 35% din populaţia Uniunii. Însă statele care o sprijină au o populaţie de 137 milioane de locuitori reprezentând doar 27% din populaţia UE.

Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia, se opun construcţiei conductei din motive geopolitice, şi de aceea susţin impunerea legislaţiei europene. Romania, de asemenea, susţine modificările la lege.

Surprinzătoare era, în acel moment, poziţia Franţei, care, deşi participa la consorţiu prin firma Engie, susţinea modificările la Directiva Gazului. Având în vedere faptul că în ceea ce priveşte populaţia ţării, Franţa este pe locul doi în Europa, votul ei devenea decisiv.

În această situaţie d-na. Merkel a început un amplu dialog diplomatic telefonic, timp de două zile, cu mai multe capitale europene, pentru a bloca votul Consiliului UE. Se pare că acest dialog nu avut prea mare succes, statele care susţineau modificarea legislaţiei urmărind cu atenţie poziţia Franţei. S-a vehiculat existenţa unei crize franco-germane, aspect rapid negat de Emmanuel Macron. Purtătorul de cuvânt al agenţiei de ştiri DPA a menţionat: “Ne îngrijorează dependenţa de gazul rusesc.De aceea este important să fie asigurat controlul european astfel încât această dependenţă să nu crească”.

În cursul zilei de vineri (n.r-săptămâna trecută) Franţa s-a răzgândit şi a căzut la un compromis cu Germania, urmând ca Nord Stream 2 să nu fie blocat de Comisia Europeană dar să fie introdusă  prevederea care asigură controlul european al proiectului prin statele UE pe al căror teritoriu sau ape teritoriale trece conducta, adică Finlanda, Suedia, Danemarca şi Germania, aceasta din urmă devenind lider al proiectului din partea UE. Această supraveghere presupune controlul asupra modului în care legislaţia europeană este aplicată de către cei implicaţi în proiect.

Unii analişti occidentali apreciază că poziţia iniţială a Franţei ar fi putut să fie doar un mijloc de negociere cu Germania asupra proiectului francez de reformă a Uniunii Europene, deocamdată neagreat de Germania.

Rezultatul a făcut-o, totuşi, pe d-na Merkel să declare cu satisfacţie: “Referitor la Directiva Gazului, am reuşit să ajungem la un acord şi aceasta a fost posibil datorită faptului că Germania şi Franţa au lucrat împreună”, salvând aparenţele faţă de divergenţele apărute. De asemenea a menţionat încă odată faptul că “proiectul este pur economic”.

Compromisul la care s-a ajuns a fost susţinut de toate statele UE, mai puţin de Bulgaria. Forma finală acceptată nu are putere de lege până când nu va fi aprobată de parlamentul european. În cazul în care Directiva Gazului va fi acceptată în această formă, gigantul rus de energie Gazprom, va trebui să se supună legislaţiei europene în toate proiectele conductelor la care participă, în calitate de constructor sau în cea de furnizor.

În consecinţă, Nord Stream 2 nu a fost anulat, dar europenii au încercat să asigure un control asupra derulării acestuia, restrângând, într-o oarecare măsură, atribuţiile şi spaţiul de manevră al Rusiei.

Propunerea făcută de Comisia Europeană a fost prezentată Consiliului UE, a fost votată de acesta şi în următoarele săptămâni va fi introdusă, spre aprobare, în Parlamentul European.

Având în vedere poziţia fermă a SUA de opoziţie faţă de Nord Stream 2, exprimată atât prin vocea preşedintelui cât şi prin rezoluţiile Congresului, este posibil ca, în curând, administraţia Trump să impună sancţiuni economice companiilor care participă la proiect.