Investiţiile în apărare ale Statelor Unite sau ce se găseşte dincolo de frontiera finală a cheltuielilor pentru securitatea naţională

Proiecţia bugetului destinat apărării pentru anul 2019 se situează la nivelul de 3,1 procente din PIB-ul SUA. Aceasta reprezintă o creştere de cinci la sută faţă de bugetul similar de la începutul anului 2018, dar continuă să se situeze în plaja minimului istoric al cheltuielilor pentru apărare înregistrat în ultimii cinci ani, din perspectiva procentului din PIB. O primă observaţie ar putea fi aceea că, prin raportare la PIB, bugetul destinat apărării în 2019 se situează mult sub pragul de patru puncte procentuale, pe care preşedintele Trump l-a menţionat, cu ocazia Summit-ului şefilor de stat şi de guvern din luna iulie de la Bruxelles, ca perspectivă a creşterii cheltuielilor pentru apărare ale statelor membre NATO în următorii ani. Probabil că o astfel de constatare va fi exploatată de analiştii de relaţii internaţionale şi securitate care privesc actuala politică externă a Administraţiei Trump ca fiind condusă după logica negocierilor de tip capitalist, în care ceri mai mult pentru a obţine cât doreşti, dar nu va reuşi, în nici un caz, să atenueze agitaţia iscată de discuţiile tensionate referitoare la „distribuirea echitabilă a costurilor” în cadrul NATO.

Cu toate acestea, în valori absolute, bugetul apărării Statelor Unite se situează peste nivelul atins ultima dată în anii 2010 şi 2011, atunci când se înregistrase maximul financiar al întregii perioade scurse de la căderea Zidului Berlinului. Anul 2019 devine, astfel, anul celor mai mari cheltuieli militare ale Statelor Unite din era post-Război Rece. Va fi anul în care omenirea va trece de ultima frontieră a spaţiului ideal al unei lumi paşnice, ce părea impregnată ireversibil de valorile democraţiei liberale, ale deschiderii pentru dialog şi cooperare, şi va intra într-o nouă eră a securităţii, în care realismul raporturilor de putere militară şi pragmatismul instrumentelor de forţă ale politicii externe vor domina sistemul internaţional.

Acesta este primul buget al apărării adoptat după elaborarea noilor strategii naţionale de securitate şi apărare ale actualei administraţii de la Casa Albă. Proiecţia bugetară reflectă direcţiile fundamentale de dezvoltare a forţelor armate ale Statelor Unite, întro lume considerată din ce în ce mai ostilă, pe fondul afirmării unor „puteri revizioniste”, care promovează „modele autocratice”, aşa cum sunt privite China şi Rusia. Incertitudinile mediului de securitate şi contestările din ce în ce mai ferme ale ordinii internaţionale instituite după cel de-Al Doilea Război Mondial, reprezintă pentru strategii din cadrul Pentagonului provocări fără precedent, în istoria recentă, la adresa „avantajelor tradiţionale de putere militară” ale Statelor Unite.

De aceea, politicile actuale de securitate şi apărare sunt construite în jurul ideii de reconfirmare şi, acolo unde este necesar, de restabilire a poziţiei dominante a SUA la nivelul sistemului internaţional.

Conceptul de superioritatea militară începe de la echiparea luptătorului american. În viziunea planificatorilor militari de la Washington, acesta are nevoie de arme şi tehnologii de ultimă generaţie pentru a face faţă numărului de ameninţări emergente în continuă creştere. Trebuie menţionat că, în acest context, sintagma „ultima generaţie” înseamnă, în fapt, un avans tehnologic confortabil faţă de orice alt actor din cadrul sistemului internaţional, fie acesta amic sau inamic, şi reprezintă numitorul comun al tuturor programelor de investiţii ale categoriilor de forţă armată.

Bugetul pentru 2019 prevede fonduri pentru achiziţionarea a 77 de avioane de vânătoare F35, 49 de alte tipuri de aeronave militare, 147 de elicoptere de atac şi transport de diverse tipuri, două submarine clasa Virginia, mai multe nave pentru diverse categorii de operaţii navale şi maşini de luptă pentru forţele terestre. De asemenea, sunt alocate sume pentru dezvoltarea sistemelor de apărare antirachetă şi poziţionare satelitară, precum şi a numeroase alte sisteme terestre, aeriene, navale şi spaţiale.

În acord cu prevederile documentelor Departamentului Apărării, toate aceste investiţii urmează obiectivul strategic al menţinerii superiorităţii militare absolute, indiferent de evoluţiile mediului de securitate considerat „complex şi volatil”, după o perioadă de „atrofiere strategică”, în care s-a produs erodarea avansului competitiv militar american. Forţele armate trebui să fie în măsură „să ofere Preşedintelui şi diplomaţilor americani opţiunile necesare pentru negocierea intereselor naţionale de pe poziţii de forţă, în acord cu poziţia de lider global a Statelor Unite”.

Probabil că „secretul” superiorităţii militare americane este reprezentat de tradiţia investiţiilor semnificative în domeniul cercetării, dezvoltării şi inovării, care în 2019 se vor situa în jurul valorii de 57 de miliarde de dolari pentru apărare, dintre care aproape 2,3 miliarde pentru cercetare fundamentală. Pentru Administraţia Trump, primele două priorităţi din domeniul cercetării sunt „superioritatea militară” şi „securitatea cetăţenilor americani”. Primatul absolut al investiţiilor în cercetarea ştiinţifică militară porneşte de la dezideratul consolidării poziţiei de „campion” a Statelor Unite în domeniul ştiinţei şi tehnologiei globale. Explorarea spaţiului cercetării militare americane conferă analiştilor de pretutindeni oportunitatea conturării unei imagini plauzibile a generaţiei următoare de conflicte. Soldatul viitorului, capabilităţile de apărare împotriva rachetelor, descurajarea strategică modernă, sistemele ofensive şi defensive de arme supersonice, sistemele autonome dislocate terestru, în aer, pe apă, sub apă şi în spaţiu, sistemele miniaturizate microelectronice şi capacităţile uriaşe de calcul sau, altfel spus, formele avansate de inteligenţă artificială sunt numai câteva dintre direcţiile de dezvoltare ale unei forţe militare a viitorului ultra-tehnologizată şi superinteligentă.

Mai mult, proiecţia bugetară pentru apărarea Statelor Unite are în vedere faptul că superioritatea militară nu se poate realiza doar prin dezvoltarea, achiziţia sau mentenanţa de echipamente, indiferent cât de avansate ar fi acestea. Vor fi necesare schimbări în modalităţile de asigurare a pregătirii pentru luptă, în organizarea şi dislocarea elementelor constitutive ale categoriilor de forţă şi chiar ale doctrinei de utilizare a forţelor viitorului, toate acestea fiind finanţate în mod corespunzător.

Pentru a releva o mai bună înţelege a volumului cheltuielilor pentru apărare ale Statelor Unite, se poate aminti că întreg PIB-ul României în 2019 se va situa undeva la puţin peste o mie de miliarde de lei, adică de aproximativ 250 de miliarde de dolari, conform datelor furnizate recent de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. Prin raportare la acest indicator financiar, bugetul pentru apărare al României pentru anul următor va fi în jurul valorii de cinci miliarde de dolari, adică de peste 140 de ori mai mic decât cel al Statelor Unite. Desigur că o astfel de comparaţie poate fi lipsită de sens, atât timp cât România nu îşi propună să concureze cu Statele Unite în domeniul apărării, aşa cum nu are interesul să o facă în nici un alt domeniu. Statele Unite sunt partenerul strategic al ţării noastre, iar cifrele de mai sus au menirea de a conferiri o semnificaţie tangibilă efortului comun pentru securitatea spaţiului euroatlantic, atât de mult dezbătut în ultima perioadă.

În logica competiţiei globale pentru putere, China este al doilea mare consumator de resurse pentru apărare. Cheltuielile sale, aflate în creştere continuă în ultimele decenii, s-au situat la nivelul de 228 de miliarde de dolari în 2017, cu 5,6 procente mai mult decât în 2016. În pofida lipsei de transparenţă a bugetelor gestionate de guvernul de la Beijing, se poate aprecia că, în prezent, China acoperă aproximativ 13 procente din cheltuielile globale pentru apărare, conform unui studiu publicat, în luna mai, de Institutul de Cercetare pentru Pacea Internaţională din Stockholm.

În ceea ce priveşte Federaţia Rusă, cheltuielile sale militare au scăzut în 2017 cu 20 de procente faţă de 2016, ca efect al sancţiunilor economice cu care se confruntă guvernul de la Moscova, ca urmare a anexării ilegale a Crimeii în 2014. Bugetul apărării Rusiei în 2017 a fost de 66,3 miliarde de dolari, ceea ce o situează pe locul patru în lume la acest capitol, în cădere cu un loc faţă de 2016, ocupat în prezent de Arabia Saudită.

La nivelul Europei, Franţa cu 57,8 miliarde, Marea Britanie cu 47,2 miliarde şi Germania cu 44,3 miliarde de dolari, figurează între primii zece contributori la bugetul de apărare global, care se situează la nivelul de 1.739 de miliarde de dolari, cel mai mare de după finalul Războiului Rece, conform aceleiaşi publicaţii.

Întreg cadrul financiar al cheltuielilor pentru apărare alimentează analizele de politică externă şi de securitate internaţională cu concluzii privind relansarea cursei înarmărilor sau reinstaurarea raţionamentelor de tip realist în spaţiul gândirii strategice a securităţii.

Beijingul a reacţionat deja, caracterizând actul semnat de preşedintele Trump ca fiind fundamentat pe un „antagonism sino-american exagerat” şi cu „un conţinut negativ la adresa Chinei”. Ministrul de externe chinez, Wang Yi, a solicitat Washingtonului „să abandoneze gândirea de tip Război Rece” şi să nu blocheze cooperarea comercială dintre cele două ţări. În aşteptarea unei reacţii oficiale şi de la Kremlin, poate fi amintit că think-tank-urile de la Moscova deja au catalogat bugetul pentru apărare al Statelor Unite ca fiind îndreptat împotriva Rusiei, iar consecinţa va fi „o nouă cursă a înarmărilor”.

Rămâne de văzut care va fi sensul evoluţiei cheltuielilor pentru apărare ale celor două ţări cu aspiraţii de mare putere, dar un lucru este cert. Investiţiile uriaşe în capacităţile de securitate şi apărare ale principalilor actori globali creează dezechilibre ale balanţelor de putere regională şi determină amplificarea cheltuielilor similare ale celorlalţi actori regionali, din centrul şi estul Europei, Orientul Mijlociu sau nordul Africii, până în Extremul Orient şi Oceania. Bugetele vorbesc de la sine.

Datele referitoare la cheltuielile pentru apărare ale Statelor Unite au fost preluate din publicaţia „Overview – FY 2019 Defense Budget” a Departamentului Apărării al Statelor Unite.