Forumul Economic Mondial de la Davos din 2019: „a nu vorbi despre apă la conferinţa pompierilor?”

Chiar şi în cazul unui forum în care se încearcă cumva evitarea discursurilor şi dezbaterilor conflictuale, organizatorii recunosc că lumea contemporană se confruntă cu „incertitudine, fragilitate şi controversă fără precedent”. Deşi intitulată „Globalizarea 4.0: modelând o arhitectură globală în epoca celei de-a Patra Revoluţii Industriale”, întâlnirea din acest an din celebra staţiune elveţiană Davos a readus teme precum inegalitatea globală şi schimbările climatice. La două săptămâni de la finalizarea întâlnirii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos, încercăm la rece să analizăm în plină epocă a încălzirii globale, şi nu numai climatice, semnificaţia acestui eveniment.

În 2018, preşedintele american Donald Trump afirma cu ocazia întâlnirii anuale a Forumului Economic Mondial că „este un privilegiu pentru mine să fiu prezent aici, la acest forum unde lideri în afaceri, ştiinţă, artă, diplomaţie şi politică internaţională se întâlnesc de atâţia ani pentru a discuta despre cum să promoveze prosperitatea, securitatea şi pacea”. La începutul anului 2019 însă, preşedintele republican declara cu amărăciune că nu va ajunge şi în acest an la Davos din cauza „închiderii guvernului” de la Washington şi a disputei cu Congresul controlat de democraţi pe marginea bugetului pe 2019.

Pentru mulţi observatori, prezenţa şefului administraţiei de la Washington la Davos, un om politic uneori circumspect la adresa multilateralismului, era un paradox. Dar, orice paradox ascunde până la urmă şi o explicaţie bună. După cum afirma vicepreşedintele chinez Wang Qishan în 2019, Forumul este „o platformă importantă pentru China de a învăţa despre lume, de a schimba puncte de vedere, de a-şi afirma poziţia şi de a căuta o înţelegere reciprocă”. Numai în urmă cu un an, o adevărată „ruptură de ritm” în procesul globalizării se producea atunci când Republica Populară Chineză se consacra drept suporter al globalizării şi menţinerii liberalizării pieţelor în timp ce Statele Unite ale Americii relansa o retorică a introducerii de taxe vamale şi a denunţării tratatelor de liber schimb precum Parteneriatului transpacific.

Poate că participarea unor lideri din diferite sfere sociale la un dialog multidimensional poate părea doar un exerciţiu de imagine sau o scuză pentru a face turism, chiar şi la preţuri obscene, într-o frumoasă staţiune elveţiană de iarnă. Însă o asemenea părere ar putea fi validă doar pentru turişti sau hotelieri. Acest tip de evenimente trebuie privit dintr-o perspectivă mult mai complexă. Participarea la o discuţie are şi o altă însemnătate decât conţinutul discuţiei. Este ideea de a fi parte a unei „societăţi internaţionale” în care opinii, scenarii şi idei novatoare pot se pot naşte sau pot fi supuse dezbaterii. Şi, după cum se spune, vânătoarea este de multe ori mai importantă decât vânatul.

Rolul Forumului Economic Mondial este relativ clar definit în arhitectura guvernanţei economice globale. El nu este un pilon instituţional al ordinii economice globale, precum Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială sau Organizaţia Mondială a Comerţului. De asemenea, se diferenţiază de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică prin faptul că nu include numai politicieni şi decidenţi publici. Forumul Economic Mondial a fost lansat în 1971 sub denumirea de „Forumul european de management” pornind de la percepţia că elita de afaceri a lumii trebuie să se întâlnească pentru a explora scenariile cu privire la viitor şi de a fi conştientă de contextul politic şi social în care afacerile operează. Până la urmă, fondatorul şi directorul său executiv, profesorul elveţian de management Klaus Schwab, este cel care a lansat conceptul de management bazat pe includerea tuturor deţinătorilor de interese (engl. „stakeholder management”). Ulterior, participanţii şi organizatorii au conştientizat că fără factorul politic, o astfel de explorare de premise, modele şi consecinţe este dificilă. Motiv pentru care, începând cu 1974, politicul a avut rolul său, poate uneori mai mediatizat decât afacerile şi economicul. Astăzi, anvergura şi impactul Forumului Economic Mondial nu îl fac cu nimic mai puţin important decât instituţiile care guvernează sistemul economic internaţional pentru aproape trei sferturi de veac.

Alături de Wang Qishan, oficiali de prim rang au fost prezenţi în 2019 la întâlnire anuală a Forumului Economic Mondial, precum prim miniştrii Germaniei (Angela Merkel), Italiei (Giuseppe Conte), Spaniei (Pedro Sanchez), Belgiei (Charles Michel) şi Olandei (Mark Rutte). Deşi europenii au reprezentat majoritatea covârşitoare a participanţilor, la Davos au ajuns şi invitaţi de peste mări şi ţări, precum preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa sau primii miniştri Japoniei (Abe Shinzo) şi Noii Zeelande (Jacinda Ardern). Mult mai puţin mediatizaţi, poate pe nedrept, au fost liderii din sfera afacerilor precum Bill Gates (Microsoft), Dara Khosrowshahi (UBER), James Gorman (Morgan Stanley), David Solomon (Goldman Sachs), Daniel Schulman (PayPal) sau Rich Lesser (Boston Consulting Group) şi mulţi alţii (aproape 3.000).

Forumul Economic Mondial se auto-defineşte drept „angajat în îmbunătăţirea stării lumii prin implicarea liderilor politici, de afaceri, academici şi a altora în direcţionarea agendelor globale, regionale şi sectoriale”. Bineînţeles, faptul că Davos este în Elveţia nu este întâmplător. Neutralitatea Elveţiei pare a fi o premisă promiţătoare că aceste întâlniri îşi propun o agendă echilibrată şi independentă chiar şi în momente de controverse politice. În 1988, Grecia şi Turcia au negociat la Davos evitarea confruntărilor armate. Nelson Mandela şi Frederick de Clerk au discutat la rândul lor despre terminarea apartheidului în 1992 iar Shimon Perez şi Yasser Arafat au continuat în 1994 negocierile pentru o pace în Orientul Mijlociu. În 2018, preşedinţii american şi rus au participat în 2018 la acelaşi eveniment

În acelaşi timp însă, Elveţia este una dintre cele mai bogate ţări din lume iar percepţia că la Davos se întâlnesc „bogaţii lumii” nu este întâmplătoare. În anii precedenţi, proteste împotriva globalizării au fost prezente. Transnational Institute, un ONG olandez, a atacat „clasa de la Davos” şi rolul WEF de „instituţie de socializare a elitei globale în formare, a Mafiocraţiei globale a bancherilor, industriaşilor, oligarhilor, tehnocraţilor şi politicienilor”.

Până la urmă, cele 1.000 de companii membre ale Fundaţiei care se află în spatele forumului, plătesc taxe de membru de până la 600.000 de franci elveţieni pe an. Logica alocării de resurse ar spune că nimeni nu ar aborda teme care sunt inconfortabile pentru aceşti plătitori. Cu toate acestea, ultimele ediţii ale Forumului au relevat o cu totul altă poveste, acesta devenind uneori chiar o platformă de criticism la adresa a ceea ce pare a fi o elită economică globală cu o agendă globalistă. În ultimii ani, liderii OXFAM, un ONG britanic, de exemplu, au prezentat discursul lor critic la dresa inegalităţilor de prosperitate pe plan global, criticând firmele şi guvernele din statele dezvoltate pentru ignoranţă sau chiar discurs disimulat.

În 2019, Rutger Bregman, un istoric şi jurnalist olandez, a identificat ca sursă a celor mai importante probleme ale omenirii faptul că bogaţii acestei lumi nu îşi plătesc taxele, evitând prin diferite scheme legale raportarea corectă a veniturilor: „taxe, taxe, taxe”, a concluzionat el, „parcă sunt la o conferinţă a pompierilor la care nimănui nu i se permite să discute despre apă”. Cu asemenea taxe, consideră tânărul jurnalist olandez, săptămâna de muncă ar putea fi redusă la 3-4 zile, toată lumea ar putea avea asigurat un venit minim garantat şi am putea lupta cu succes împotriva încălzirii globale, printre altele.

Ce nu clarifică Rutger Bregman este însă cine a dat foc la casă. Principalii factori ai sărăciei, foametei şi condiţiile mizere în mare parte a lumii nu sunt datorate în principal celor care au. Jeff Bezos de la Amazon, Bill Gates de la Microsoft sau investitorul financiar Warren Buffet, respectiv cei mai bogaţi trei oameni din lume, nu au făcut afaceri nici în Lumea a treia, nici cu guvernele mai mult sau mai puţin bogate şi nici câştigând în principal din evitarea plăţii de taxe. Fiindcă oricâtă apă s-ar arunca pe plan global, sursa incendiilor va reveni dacă nu este abordată frontal. Iar din acest punct de vedere, Forumul Economic Mondial a evitat parcă – şi probabil va evita şi pe viitor – să abordeze frontal şi explicit subiecte precum buna guvernanţă, corupţia şi responsabilitatea decidenţilor în sfera publică. Ca întotdeauna, a critica indivizii şi companiile private este mai accesibil decât a critica decidenţii publici.

Şi apare astfel o întrebare esenţială: până la urmă, ce este atât de important în a ţine şi a asculta discursuri, în a lansa idei noi în joc (unele care se vor fără o valoare practică prea mare peste ani)? Probabil că principalul răspuns este acela că un asemenea dialog este imaginea unei „societăţi internaţionale” de care vorbea Şcoala engleză de relaţii internaţionale în care principalii actori sunt dispuşi să se asculte, să se înţeleagă şi să identifice potenţiale soluţii. Iar cine nu participă azi la acest proces, mâine se va trezi ignorat şi irelevant.

Exact acum 10 ani, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, pe atunci prim-ministru, părăsea înainte de final unul dintre panelurile de la Forum considerând că nu este lăsat să îşi termine argumentele. Era vorba de problematica spinoasă a Orientului Mijlociu şi a relaţiilor dintre israelieni şi palestinieni. Bineînţeles, dezbaterea globală nu permite tuturor participanţilor să se facă auziţi. Dar lipsa dialogului sau a relaţionării nu aduce nimic bun problemelor omenirii. Într-o societate democratică, atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional, dezbaterile şi negocierile sunt anevoioase şi costisitoare ca timp şi energie. Toţi participanţii trebuie să facă compromisuri. Cu toate acestea, alternativele nu sunt foarte atractive.

Din acest motiv, o mare parte din lume va aştepta cu interes ediţia din 2020 a Forumului Economic Mondial de la Davos. Nu pentru a rezolva problemele omenirii, nici pentru a salva ce se mai poate, ci pentru a dovedi că destinul lumii este comun.