Donald Trump la jumătatea mandatului. Deciziile majore care au schimbat lumea (Partea a III-a)

poza

Retragerea trupelor americane din Siria

La 11 ianuarie 2019, oficialii militari americani anunţau „începutul procesului de retragere deliberată din Siria”, în aplicarea ordinului preşedintelui Trump apărut în spaţiul public în data de 19 decembrie 2018. „Am învins ISIS”, iar „băieţii, fetele şi oamenii noştri – toţi se întorc acasă şi o fac chiar acum” spunea Trump, inflamând un val de critici referitoare la ceea ce presa de peste ocean considera „o întrerupere bruscă a unei campanii militare care, deşi a condus în mare măsură la înfrângerea grupării teroriste ISIS, va avea drept consecinţă cedarea către Rusia şi Iran a unei ţări cu importanţă strategică vitală pentru Statele Unite”.

Surpriza era cu atât mai mare cu cât administraţia americană nu se arătase impasibilă la acţiunile violente ale regimului sirian îndreptate împotriva propriilor cetăţeni. La 7 aprilie 2017, preşedintele autoriza un atac cu rachete de croazieră asupra Bazei aeriene Shayrat, ca represalii pentru utilizarea armelor chimice de către regimului Assad asupra populaţiei civile. La un an distanţă, în 13 aprilie 2018, Trump ordona o nouă rundă de atacuri asupra a trei facilităţi siriene identificate ca făcând parte din programul guvernamental sirian de dezvoltare a armelor chimice. De data aceasta operaţiunea era realizată în coordonare cu forţele militare franceze şi britanice.

Matricea de securitate a Orientului Mijlociu este extrem de complicată. Războiul din Siria reprezintă determinantul acestei matrici, un spaţiu de insecuritate care a condus la producerea celei mai mari crize umanitare a ultimelor decenii în proximitatea lumii occidentale. Necunoscutele evoluţiilor situaţiei de pe teren sunt încă profunde, iar scenariile post-conflict sunt extrem de volatile. De aici şi cvasiunanimitatea concluziilor analizelor de securitate regională care avertizează asupra pericolului critic la care vor fi expuşi aliaţii în urma retragerii forţelor americane şi a apariţiei unui vid de autoritate care va fi umplut cu haos, violenţă şi răzbunare.

Poate că cea mai de răsunet „victimă” a deciziei unilaterale şi neanunţate a preşedintelui Trump este generalul James Mattis, secretarul apărării Statelor Unite. Demisia sa a scos la suprafaţă neînţelegerile existente la nivelul administraţiei pe teme fundamentale de securitate. Scrisoarea prin care îl informa pe preşedinte despre demisie a făcut înconjurul lumii şi a fost îndelung citată în evaluările privind viitorul securităţii comune a spaţiului trans-atlantic şi al securităţii internaţionale, în general. Cu privire la acestea, Mattis spunea „în timp ce Statele Unite rămân naţiunea indispensabilă a lumii libere, noi nu ne putem proteja interesele sau exercita acest rol în mod eficient fără menţinerea unor alianţe puternice şi fără a arăta respect aliaţilor noştri. […] Cred că trebuie să fim hotărâţi şi lipsiţi de ambiguitate în relaţia cu acele ţări ale căror interese strategice produc tensiuni în creştere cu interesele noastre. Este clar că China şi Rusia, de exemplu, doresc să modeleze lumea în acord cu comportamentul lor autoritar - obţinând controlul asupra deciziilor economice, diplomatice şi de securitate ale altor state – în promovarea intereselor în detrimentul vecinilor lor, adică Statele Unite şi aliaţii noştri. Acesta este motivul pentru care noi trebuie să utilizăm toate instrumentele puterii americane pentru asigurarea apărării comune”.

În pofida sfaturilor consilierilor săi militari şi civili şi a multitudinii detaliilor tehnice şi operaţionale ale realităţilor din teren, decizia preşedintelui Trump privind retragerea din Siria reprezintă o dovadă a consecvenţei sale în urmărirea politicii de aducere acasă a forţelor militare americane dislocate de mult timp peste tot în lume, cu un efort financiar semnificativ. Modalitatea în care va decurge această retragere şi managementul anticipativ al consecinţelor sale ar putea să facă diferenţa între dramă şi succes, ambele cu implicaţii istorice previzibile pentru moştenirea ce va fi lăsată lumii întregi de Administraţia Trump.

Recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului

La 6 decembrie 2017, preşedintele Trump anunţa decizia sa de recunoaştere a Ierusalimului drept capitală a Israelului, afirmând că „în final, noi recunoaştem evidenţa”. Ulterior, Administraţia de la Washington anunţa, la 14 mai 2018, mutarea ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, mişcare care avea să atragă atât criticile lumii arabe, cât şi pe cele ale aliaţilor occidentali. Decizia punea sub semnul întrebării neutralitatea SUA în procesul de pace israeliano-palestinian şi implicit rolul de mediator al Washingtonului într-unul dintre cele mai complexe dosare de securitate internaţională.

În fapt, gestul preşedintelui Trump reprezintă o promisiune de campanie făcută unor grupuri de lobby evreieşti şi evanghelice americane, însă, conform unor analize pe această temă, riscă să pună în pericol chiar „ţelul major” al actualei administraţii, acela de a „aduce pacea israeliano-arabă”.

În acord cu evidenţele de pe teren, nu se poate spune că decizia de recunoaştere a Ierusalimului drept capitală a Israelului a schimbat semnificativ cursul evenimentelor. În ciuda unor turbulenţe ale status quo-ului care dăinuie deja de un sfert de veac, manifeste prin unele demonstraţii însoţite de violenţe ale palestinienilor din Fâşia Gaza, alimentate de gruparea Hamas, situaţia generală de securitate nu s-a schimbat. Însă, în atingerea obiectivelor sale, Administraţia Trump va trebui să convingă comunitatea internaţională că poate să asigure în continuare măcar o voce credibilă, dacă nu şi neutră, în medierea poziţiilor celor două părţi aflate în conflict.

Checklist la mijloc de mandat

Notând fermitatea cu care preşedintele Donald Trump urmăreşte respectarea angajamentelor lansate pe timpul campaniei electorale, orice tentativă de anticipare a deciziilor majore ale Administraţiei sale pe parcursul celei de-a doua jumătăţi de mandat, precum şi a efectelor acestora pe termen lung, poate să înceapă fără teama de a greşi de la revederea stadiului de îndeplinire a acestor promisiuni.

1. Ieşirea din Acordul climatic de la Paris. Promisiune îndeplinită.
2. Denunţarea sau renegocierea acordurilor comerciale considerate dezavantajoase pentru Statele Unite. Washingtonul a decis ieşirea din TTP şi renegocierea NAFTA, precum şi declanşarea „războiului comercial” cu China. Promisiune parţial îndeplinită.
3. Înfrângerea ISIS. Forţele americane au desfăşurat operaţiuni împotriva ISIS în Afganistan, Irak şi Siria. Există suficiente evidenţe în susţinerea afirmaţiei preşedintelui că gruparea teroristă este practic distrusă. Rămân însă elemente ale acesteia, în special militanţi, inclusiv lideri ai grupării, răspândiţi peste tot în regiune. Promisiune parţial îndeplinită.
4. Aducerea trupelor acasă. Preşedintele Trump a ordonat retragerea forţelor dislocate în Siria şi a jumătate din forţele dislocate în Afganistan. Promisiune parţial îndeplinită, cel puţin la nivel decizional.
5. Ieşirea Statelor Unite din NATO. Anterior instalării la Casa Albă, Donald Trump a pus de mai multe ori sub semnul întrebării beneficiile Alianţei pe care a catalogat-o drept „depăşită”. Mai mult, a precizat că SUA nu va interveni militar în apărarea unui stat membru atacat de Rusia, „dacă acesta nu şi-a îndeplinit toate obligaţiile faţă de noi”, în cadrul unor interviuri televizate. Însă, pe timpul exercitării mandatului său, preşedintele a reafirmat în mai multe ocazii angajamentul Statelor Unite pentru NATO, cu nuanţe uneori extrem de critice induse de angajamentele nerespectate ale aliaţilor de a-şi îndeplini obligaţiile financiare faţă de bugetul comun. Subiect închis?
6. Reînnoirea arsenalului nuclear. Pe parcursul campaniei, Donald Trump şi-a arătat îngrijorarea cu privire la gradul de uzură al arsenalului nuclear american şi a sugerat că sunt necesare investiţii pentru „aducerea acestuia la zi”. Ieşirea iminentă a SUA din INF, anunţată în luna decembrie 2018 de Mike Pompeo, reprezintă un prim pas ce poate fi pus în relaţie cu strategia Statelor Unite de regândire a profilului său nuclear militar. Oricum, procesul de modernizare al capacităţilor nucleare va dura mult timp. O estimare iniţială a bugetului necesar pentru îndeplinirea acestei promisiuni, realizată de Congres, este de 400 de miliarde de dolari pentru perioada 2017-2026.
7. Stoparea migraţiei ilegale. Donald Trump a semnat ordinul executiv „interzicerea musulmanilor”, revizuit, ulterior, de mai multe ori. Promisiune îndeplinită, cu unele consecinţe aflate încă în evaluarea instanţelor.
8. Mutarea Ambasadei SUA din Israel la Ierusalim. Promisiune îndeplinită.
9. Ridicarea unui zid la frontiera cu Mexicul, plătit chiar de guvernul mexican. Presiunile Administraţiei Trump asupra Congresului au condus la blocajul financiar al unei bune părţi a instituţiilor federale. Nu există, încă, o perspectivă pentru soluţionarea acestui conflict politic. Cât despre acoperirea costurilor de guvernul mexican, nu ar fi nimic de comentat. Oricum, până în prezent nu a fost înfiptă cazmaua în pământul de pe fâşia frontierei. Promisiune neîndeplinită.
Alături de acestea, Administraţia Trump a întreprins o serie de măsuri în plan intern legitimate, de asemenea, de promisiunile de campanie. Au fost reduse nivelul taxelor pentru afaceri, precum şi o serie de taxe aplicate forţei de muncă. A fost atacată în instanţă reforma sistemului de sănătate promovată de Administraţia Obama, ajungându-se ca Legea privind accesul la îngrijire (ACA) să fie declarată neconstituţională în decembrie 2018. A fost demarat programul de refacere a infrastructurii rutiere, feroviare şi aeroportuare, deşi sumele alocate până în prezent sunt mult sub solicitările iniţiale ale preşedintelui Trump. A fost relansată industria energetică. A fost redusă birocraţia într-un ritm fără precedent, fiind abrogate 12 regulamente pentru fiecare nou regulament aprobat. Şi lista ar mai putea continua.

Concluzii

La jumătatea mandatului Administraţiei Trump se poate spune că deciziile majore şi măsurile întreprinse au avut puternice motivaţii economice. În esenţă, întreg comportamentul Statelor Unite în cadrul sistemului internaţional a pornit de la raţiuni de natură economică, fundamentate pe viziunea de creştere a bunăstării generale şi competitivităţii afacerilor, reducere a deficitelor comerciale, întărire a dolarului, echilibrare a balanţelor cost-beneficiu ale securităţii internaţionale şi protejare a proprietăţii intelectuale americane.

Toate acestea au produs efecte semnificative în planul politicii externe şi de securitate a Statelor Unite. Numitorul comun al consecinţelor pare să fi fost lipsa de predictibilitate. Mai mult, lipsa de predictibilitate capătă o dublă semnificaţie, fiind observabilă pe de o parte, în atitudinea rezervată afişată de majoritatea partenerilor sau aliaţilor tradiţionali ai Statelor Unite, iar pe de altă parte, în numărul mare de schimbări de la nivelul Administraţiei, determinate de insuficienta comunicare a reperelor de viziune considerate esenţiale pentru asigurarea coordonării poziţiilor pe teme semnificative de securitate naţională şi internaţională.

O bună parte a analiştilor de peste ocean caracterizează această politică ca fiind de „natură tranzacţională” şi tributară unei „predilecţii pentru formatele bilaterale”. De asemenea, aceasta ar urma un „model mercantilist de politică economică internaţională”, ar trimite într-un plan secund principiile „drepturilor omului” şi „statului de drept” şi ar promova „naţionalismul şi unilateralismul în detrimentul multilateralismului”.

Cu toate acestea, nu trebuie uitat că preşedintele Trump a câştigat alegerile pe o platformă care pune sub semnul întrebării eficienţa reperelor tradiţionale ale marii strategii americane de modelare a sistemului internaţional izvorâtă din principiile integratoare şi universaliste ale democraţiei liberale şi beneficiile alianţelor militare consolidate. Reafirmarea dimensiunilor fundamentale de forţă ale puterii, specifice paradigmei realiste a teoriei relaţiilor internaţionale şi studiilor de securitate, a produs mutaţii semnificative în strategiile naţionale de securitate şi apărare americane, prin schimbarea accentului de la ameninţarea teroristă la competiţia dintre marile puteri şi reconfirmarea statalităţii ca unitate centrală de analiză şi funcţionare a sistemului internaţional.

Mai mult, urmând firul logic al acestei paradigme, istoria a demonstrat că în afacerile internaţionale nu există nici prieteni, nici inamici veşnici. Fiecare context de cooperare trebuie valorificat în mod pragmatic pentru obţinerea de beneficii mutuale maxime dintr-o situaţie favorabilă, dar trecătoare, mai ales în perioade de turbulenţe. Retragerea din tratatele internaţionale, în special cele de natură economică, deschide exact acest front de posibilităţi pentru crearea de binoame de sumă pozitivă încadrate pe ferestre de oportunitate extrem de înguste şi volatile. În fapt, Donald Trump nu face altceva decât să instituţionalizeze o tendinţă mai veche de abordare vădit realistă a cooperării, pe care Barack Obama o numea „respect comun pentru interese comune”. Probabil că astăzi metodele şi mijloacele sunt altele.

În pofida tonalităţilor extrem de variate ale dezbaterilor referitoare la impactul deciziilor preşedintelui Donald Trump asupra sistemului internaţional şi ordinii globale este prematură formularea de concluzii referitoare la gradul de succes al politicii „America First”, acum când ne aflăm la jumătatea mandatului Administraţiei de la Casa Albă. Trebuie evitate mirajul etichetărilor şi siguranţa partizanatelor. Schimbările majore nu produc efecte pe termen scurt, iar efectele acestora nu pot fi îmbrăcate doar în cifre, fie acestea şi cu foarte multe zerouri. Rămâne ca istoria să valideze beneficiile transformărilor profunde ale lumii de astăzi, iar principalii judecători vor fi oamenii a căror singură aspiraţie care a dăinuit peste secole, indiferent de filozofie, geografie sau model social, a fost pentru o lume mai bună, mai sigură şi mai prosperă.

 

ȘTIRI
Imaginea articolului "Centru-2019" - Un exerciţiu militar rus pe Drumul Mătăsii? ieri, 11:39

"Centru-2019" - Un exerciţiu militar rus pe Drumul Mătăsii?

citește mai mult
Imaginea articolului ”O Europă care protejează” – platforma EUROPOL în acţiune luni, 07:00

”O Europă care protejează” – platforma EUROPOL în acţiune

citește mai mult