Conferinţă MAS | Generalul Constantin Degeratu: România trebuie să configureze clar strategia de securitate, pentru apărarea identităţii naţionale

România trebuie să configureze clar modalităţile de apărare a interesului naţional, de prezervare a identităţii naţionale, a afirmat, la Conferinţa MAS, generalul Constanin Degeratu, fost consilier prezidenţial şi fost şef al Statului Major, evocând riscurile riscuri externe şi interne.

poza

"Odată intrat în NATO, ai consecinţele de membru al NATO - una din consecinţe acum este că Rusia este un inamic, definit ca stat agresor de către cele două summituri - din Ţara Galilor şi de la Varşovia. Din această perspectivă, cred că interesul nostru naţional din perspectiva securităţii naţionale la ora actuală rămâne fundamental, plecând de la premisa că atât NATO, cât şi Uniunea Europeană sunt organisme întemeiate pe principiile Cartei ONU ale statelor naţionale sau multinaţionale, dar suverane şi independente, care pun în comun interesele şi valorile (...)", a declarat generalul Constantin Degeratu la Conferinţa organizată de Monitorul Apărării şi Securităţii (MAS).

"Interesul nostru este prezervarea identităţii naţionale româneşti, protecţia ei, corelarea ei dacă se impune şi promovarea ei ca identitate, care într-adevăr se exercită sau se manifestă pe un teritoriu. (...) Asta ar fi problema principala la ora actuală şi acesta este pericolul principal la adresa României la ora actuală, este pericolul la adresa identităţii sale naţionale, care se manifestă din exterior prin construcţia unor concepte antiidentitare ostile, cum este concepţia moldovenismului, a statalismului moldovenesc, aceasta este una dintre agresiunile principale la adresa României, şi cea mai discretă dar profundă, a statalismului ardelean, Transilvania. De ce? Pentru că, obiectiv, se pare că unele state, cum ar fi Rusia de exemplu, au ca obiectiv major destructurarea statală a acestei zone. Acesta este principalul pericol, principalele pericole sunt cele externe", a argumentat Constantin Degeratu.

"Este nevoie acută de clarifica conceptele pentru că recent am văzut o decaraţie la cel mai înalt nivel care vorbeşte de România ca stat falimentar - failing state. O strategie pentru un stat falimentar nu se mai face din interior, se face din exterior. Nu cred că suntem intr-o fază de asta, dar e adevărat că ceea ce ni se întâmplă în interior, acest canibaism politic revenit într-o formă acută, duce la crearea premiselor de faliment statal. Nu pare să fie un faliment economic, nu pare să fie social. Este oare un faliment politic? Pentru că dacă suntem într-o stare de faliment politic, nu se mai poate vorbi de nicio construcţie a capacităţii de apărare", a precizat Degeratu, notând că "prima ameninţare la adresa securităţii noastre naţionale suntem noi înşine".

ȘTIRI
Imaginea articolului Sondaj: 34,4% dintre moldoveni doresc unirea cu România | În cazul unui conflict Rusia-Ucraina, 43,1% dintre cetăţenii moldoveni cred că Republica Moldova ar trebui să rămână neutră 8 feb 2022

Sondaj: 34,4% dintre moldoveni doresc unirea cu România | În cazul unui conflict Rusia-Ucraina, 43,1% dintre cetăţenii moldoveni cred că Republica Moldova ar trebui să rămână neutră

citește mai mult
Imaginea articolului General (r) Sergiu Medar, despre securitatea naţională: România a fost primul stat care a pus HUMINT, SIGINT şi IMINT într-un singur loc, pentru analiză 16 feb 2021

General (r) Sergiu Medar, despre securitatea naţională: România a fost primul stat care a pus HUMINT, SIGINT şi IMINT într-un singur loc, pentru analiză

citește mai mult