Conferinţă MAS | Adrian Sârbu: Să vorbim despre securitatea naţională / Am renunţat până şi la istorie de multe ori

Adrian Sârbu, patronul Mediafax Group, a vorbit joi, la Conferinţa pe teme de securitate, organizată de Monitorul Apărării şi Securităţii (MAS), despre necesitatea definirii a câteva principii privind securitatea şi trecerea discuţiei, în prag de alegeri, dintr-un teritoriu tabloid, într-un teritoriu fundamental.

poza

“Trăim de 30 de ani cea mai frumoasă perioadă a României. Am avut noroc, că ne-a ajutat Dumnezeu, că ne-am ajutat şi noi, este o realitate. Iar această realitate este măsurabilă printr-o schimbare fundamentală de la o societate nefirească, la o societate firească, să îi spunem a democraţiei liberale, nu ne e jenă să recunoaştem asta, a unei economii de piaţă, a unor valori pe care le considerăm naturale. Prin munca noastră şi prin contribuţiile unor lideri ai noştri, suntem într-un context economic şi de securitate cum nu am fost niciodată ca naţiune- UE şi NATO.

Am dobândit multe lucruri- avem proprietăţi, business-uri, libertate, poate cel mai important, lucruri pe care le-am construit în principal cu propriile eforturi. Am şi primit multe, poporul român e obişnuit să primească, e favorabil unei astfel de situaţii, să spunem obiective. Dar am şi renunţat la multe: la 5 milioane de români, care nu şi-au mai găsit de lucru în ţara asta, poate ar fi trebuit să îşi găsească, am renunţat la capitalul pe care nu am ştiut sau nu am putut să îl reconvertim într-un nou climat economic. Am renunţat până şi la istorie de multe ori, foarte încântaţi şi preocupaţi de prezent, aşa cum trăieşte întreaga societate occidentală, dar nu am renunţat la noi. Suntem preocupaţi de noi ca persoane, ca oameni care am construit ceva, care avem familie, ca oameni care, chiar dacă nu ne gândim în fiecare zi, ni se pare firesc, credem într-un viitor mai bun pentru noi şi copii. Am renuntat să ne gândim la securitate, am renunţat să ne gândim că tot ce am construit trebuie apărat şia discuta pur şi simplu de o politică de apărare cum se discută în România nu este exact lucrul cel mai potrivit. Trebuie să discutăm despre concept, care din păcate semantic are şi foarte multe conotaţii emoţional neplăcute- securitatea naţională”, a declarat Adrian Sârbu, patronul Mediafax Group, care deţine şi Monitorul Apărării.

“Despre asta vrem sa vorbim. E continuarea unui demers pe care l-am început acum un an si jumătate, când am lansat Monitorul Apărării şi Secutităţii, e continuarea conferinţei pe care am avut-o în acelaşi loc. Ne întrebăm cum trebuie să redefinim strategia de securitate. Cum ar trebui să fie comunicată, percepută, asumată de fiecare cetăţean, ca să putem ajunge la idealul în care construim pace, construim o economie, o identitate naţională, o construim, dar nu pentru a fi distrusă, abandonată şi nu pentru a pregăti generaţii care să renunţe la valorile noastre fundamentale”, a mai spus Adrian Sârbu.

“Sper să definim câteva principii pentru securitatea naţională a României. Nu neapărat acest eveniment a fost programat în preajma campaniei electorale pentru funcţia de preşedinte, care, conform Constituţiei, este principalul garant al securităţii naţionale. Poate că ceea ce vom discuta aici va fi un material util pentru a duce dezbaterile în viitoarele 6 săptămâni dintr-un teritoriu tabloid, într-un teritoriu fundamental”, a completat Adrian Sârbu.

Monitorul Apărării şi Securităţii (MAS) organizează joi, la Hotelul Marriott din Bucureşti, Conferinţa pe tema "Politica de securitate naţională, de la gândirea strategică la instituţiile de securitate şi apărare", un forum pentru dezbateri cu invitaţi de marcă din România şi din străinătate. Printre subiectele care vor fi abordate la eveniment se numără "interesele naţionale fundamentale şi ameninţările la adresa securităţii naţionale", "capacitatea României de a garanta securitatea naţională" şi conceptul de "securitate naţională a României" în context internaţional.

Pornind de la premisa că "securitatea naţională reprezintă bunul public cel mai de preţ al naţiunii", participanţii la conferinţă, printre care se numără dr. Thomas-Durell Young, generalul israelian (r.) Itai Brun, generalul polonez (r.) Jaroslaw Strozyk, vor analiza semnificaţiile conceptului de securitate naţională în contextul transformărilor din sistemul internaţional, în special în spaţiul euro-atlantic.

Obiectivele Conferinţei se referă la înţelegerea importanţei securităţii şi apărării naţionale de către cetăţenii României, la cunoaşterea rolului instituţiilor, la transparenţa utilizării fondurilor publice, la implicarea cetăţenilor în deciziile strategice şi identificarea principalelor obiective şi soluţii ale viitoarei Strategii Naţionale de Apărare.

ȘTIRI
Imaginea articolului Predicatorii Apocalipsei - Fakenews în timp de criză 2 iun 2020

Predicatorii Apocalipsei - Fakenews în timp de criză

citește mai mult
Imaginea articolului Criza care aduce ploaia. În Piaţa Roşie, după 75 de ani 28 mai 2020

Criza care aduce ploaia. În Piaţa Roşie, după 75 de ani

citește mai mult