Conferinţa de Securitate de la Munchen (15-17 februarie 2019)

poza

În perioada 15-17 februarie 2019 va avea loc la Munchen, Conferinţa anuală de Securitate, forum unde se dezbat cele mai importante probleme de securitate ale lumii. Lideri de stat şi de guverne îşi prezintă punctele de vedere pe baza cărora iau importantele decizii care guvernează soarta ţărilor pe care le conduc. Este unanim recunoscut faptul că 2019 este un an de mare intensitate politică la nivel mondial. Este anul în care democraţia liberală se confruntă cu iliberalismul, patriotismul adevărat  cu naţionalismul declarativ, populismul cu liberalismul, nu numai la divergenţe doctrinare dar şi ca ameninţări de securitate. Organizatorii conferinţei au prezentat un incitant raport care trece în revistă majoritate problemelor lumii cu speranţa că participanţii îşi vor expune punctul lor de vedere.   

Începând cu anul 1963, în fiecare an, în cursul lunii februarie are loc Conferinţa de Securitate de la Munchen (CSM). Acesta este un forum independent în care participanţii, decidenţi ai politicilor statelor lumii, fac un schimb de puncte de vedere referitoare la securitatea internaţională. Sunt explicate decizii şi atitudini, schimbări de paradigme de securitate, sunt prezentate perspective asupra evoluţiei ameninţărilor asupra securităţii globale, sunt analizaţi factorii de risc regionali sau globali. La conferinţă participă aproape 350 de lideri din aproximativ 70 de state care se vor angaja in dezbateri care să ducă la concluzii edificatoare privind provocările de securitate care ameninţă pacea lumii. Vor fi prezenţi: şefi de state, premieri, miniştri, membrii ai parlamentelor, analişti politici şi jurnalişti.

Ca şi în anul trecut, conferinţa se va desfăşura la Hotel Bayerische Hof din Munchen. Chairmanul conferinţei va fi , şi în acest an, Wolfgang Friedrich Ischinger care deţine această poziţie din anul 2008 când l-a înlocuit pe Horst Teltschik.  Diplomat german, în vârstă de 73 de ani, fost ambasador al Germaniei în SUA între anii 2001-2006 şi în Marea Britanie, 2006-2008, Ischinger este diplomat de carieră dar şi profesor universitar. În poziţia sa de Chairman, a reuşit să organizeze conferinţa şi să modereze discuţiile într-o manieră deschisă, având o poziţie independentă.

Nu întâmplător Conferinţa de Securitate de la Munchen este organizată la scurt timp după Forumul Economic Mondial de la Davos. Oraşul bavarez este, într-o continuitate firească, gazda liderilor lumii dintre care unii au participat la discuţii şi în staţiunea elveţiană, care să facă acea conexiune firească între provocările economice şi cele de securitate. În acest an, dacă la Davos s-a discutat despre Globalizarea 4.0 şi a patra revoluţie, la Munchen ar trebui să se discute despre  provocările de securitate  pe care le-ar aduce acestea şi soluţiile necesare pentru a păstra pacea lumii în noile condiţii economice şi financiare.

Având în vedere situaţia politică mondială, cu multe semne de întrebare, participanţii nu se aşteptă să găsească răspunsuri la toate întrebările lor, dar ar dori să audă opiniile unor lideri referitoare la modul în care aceştia văd viitorul lumii. Acesta este motivul pentru care şi-au anunţat participarea un număr record de decidenţi politici din întreaga lume: cancelarul Germaniei Angela Merkel, preşedintele afgan Ashraf Ghani, preşedintele Egiptului Fattah al-Sisi, Yang Jiechi, membru al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez, preşedintele României Klaus Johannis, preşedintele Ucrainei Piotr Poroşenko, vicepreşedintele SUA Mike Pence, o mare delegaţie de congresmani americani în frunte cu Nancy Pelosi, speaker-ul Camerei Reprezentanţilor, ministrul de externe al Rusiei Serghei Lavrov ca şi alţi miniştri de externe, miniştri ai apărării din Marea Britanie, Franţa, Germania, Canada, Turcia şi din alte ţări, lideri ai unor proeminente organizaţii internaţionale, şi multe alte personalităţi.        

În cursul anului 2018, o serie de articole scrise sau coordonate de Chairman-ul Ischinger au căutat să ridice probleme actuale ale securităţii internaţionale urmărind să provoace participanţii la Conferinţa de Securitate să se lanseze în dezbaterea lor şi să pregătească oferirea de posibile soluţii.

Aşa cum este bunul obicei al Conferinţei, cu câteva zile înainte de  începerea lucrărilor este dat publicităţii un raport  care intenţionează să orienteze discuţiile către principalele probleme ale lumii. În acest an titlul raportului este: “Marele puzzle. Cine va ridica piesele?“.

Lumea actuală a redevenit o lume a competiţiilor. Acum, la rampă sunt SUA, China, Rusia şi un vacuum de leadership în ceea ce reprezintă ordinea liberală internaţională.  Această ordine liberală a fost atât de mult deteriorată încât va fi greu ca ea să fie adusă în coordonatele în care a funcţionat. În cazul în care acest lucru nu va fi posibil, există o nouă ordine mondială care să nu provoace conflicte majore de ordin economic sau/şi politic şi să readucă o pace stabilă în lume? Sunt întrebări la care liderii lumii ar trebui să răspundă în aceste zile.

De aceea s-a dat titlul prezentat mai sus. Cine este capabil să ridice piesele acestui puzzle şi să le reaşeze? Vor reuşi susţinătorii ordinii internaţionale de după cel de-al doilea război mondial să reţină măcar câteva piese din puzzle pentru a reconstrui o nouă ordine?

Noua ordine mondială va fi, după părerea multor analişti, o lume a competiţiei între marile puteri. În acelaşi timp va fi o lume în care, din nou, se vor confrunta marile puteri autoritare cu statele care-şi vor păstra conceptele liberale de construcţie a unei lumi democratice.

Analizând ameninţările la adresa securităţii naţionale a SUA, Strategia de Securitate Naţională şi Strategia de Apărare Naţională subliniază faptul că “ne îndreptăm către o competiţie a statelor mari pentru care Vestul, nu este pregătit“. Documentele strategice ale SUA atrag atenţia asupra faptului că Rusia şi China sunt cele mai importante ameninţări şi, aşa cum menţiona în scrisoarea sa de demisie fostul Secretar al Apărării al SUA, James Mattis, referitor la aceste două state, ele “doresc să modeleze lumea conform modelului lor autoritar, prin veto-ul lor asupra deciziilor economice, diplomatice şi de securitate în promovarea intereselor lor asupra vecinilor, a SUA şi a aliaţilor noştri“. De aceea, administraţia Trump, a decis să adopte o poziţie confruntaţională, de forţă, atât faţă de China, cât şi faţă de Rusia.

Actualele relaţii dintre Rusia şi SUA stau sub imperiul situaţiei create de retragerea ambelor state din Tratatul privind Rachetele cu Rază Intermediară de Acţiune (INF). Situaţia creată poate duce la o “criză a rachetelor în Europa“ şi la o noua cursă a înarmărilor pe acest continent. Rusia este avantajată de faptul că prin divergenţele existente, în prezent, între statele europene şi SUA, la inducerea cărora a contribuit din plin, va fi greu de agreat un acord între NATO şi UE pentru introducerea în Europa a acestor tipuri de rachete care să echilibreze balanţa de putere cu Rusia.

Un alt element de îngrijorare al relaţiilor SUA – Rusia îl reprezintă punerea sub semnul îndoielii a extinderii noului Tratat START ce expiră în anul 2021. Nesemnarea sa va duce, coroborat cu retragerea din Tratatul INF, la o noua cursă a înarmării cu rachete balistice. Însă unul din aspectele mai rar menţionate este acela că în afară de faptul că SUA investesc în Forţele Armate mai mult decât orice stat al lumii, ele au mulţi aliaţi, şi aşa cum menţiona generalul Mattis „naţiunile cu aliaţi prosperă. Alianţele SUA sunt durabile, ceea ce creează un avantaj asimetric cu orice competitor din lume”.

Pe de altă parte raportul, prezentat ca preambul al Conferinţei, este extrem de critic la adresa administraţiei Trump, acuzând deciziile preşedintelui SUA ca fiind cele care subminează credibilitatea acesteia în a-şi onora obligaţiile şi promisiunile făcute către aliaţi. Este menţionat argumentul potrivit căruia Trump ar fi demis tocmai acele personalităţi ale SUA care au sprijinit cel mai mult conceptul de securitate transatlantic. Sunt de aşteptat, în cadrul Conferinţei, replica şi asigurările pe care vicepreşedintele SUA dar şi ceilalţi membri ai delegaţiei americane, le vor face reprezentaţilor restului lumii şi, mai ales, aliaţilor a căror securitate depinde de relaţia cu SUA.

Este menţionat cât se poate de direct faptul că UE nu este pregătită pentru competiţia dintre marile puteri ale lumii. Având în vedere incertitudinile existente până în prezent referitoare la viitoarea implicare a SUA în securitatea europeană, este adus în discuţie conceptul de “autonomie strategică a Europei“, ceea ce ne duce cu gândul la cel de armată europeană, atât de mult agreat de unele state vest-europene, dar care, conform planificării actuale nu poate să existe înainte de 2040.

Politica europeană nu se mai limitează la faptul dacă Franţa şi Germania se pun de acord pe o anumită problemă, iar întreaga Europa le va urma. Deja Italia, Spania, Polonia sunt state care îşi pot susţine puncte de vedere diferite. Naţionalismul radical şi populismul care există chiar şi în interiorul celor două state nu mai permit o aliniere a tuturor statelor europene la aceleaşi idei. Pentru a pune în evidenţă necesitatea unui punct de vedere comun al unor state cu interese naţionale diferite, Heiko Maas, ministrul german de externe propune o “alianţă a multilateraliştilor“, ceea ce ar permite atât atingerea intereselor naţionale cât şi interesul colectiv prin multilateralism.    

Se abordează, în cadrul raportului şi procesul de decuplare a Europei de SUA, concept periculos pentru securitatea europeană şi mai ales pentru statele din estul Europei cu o experienţă istorică nefericită a acestui gen de politică internaţională. Ar fi util dacă delegaţia numeroasă şi bipartizană a SUA ar susţine ceea ce Congresul SUA a ratificat deja, şi anume susţinerea totală a Alianţei Nord Atlantice, care să elimine ambiguităţile şi confuziile generate de unele declaraţii ale preşedintelui SUA.
Este însă unanim acceptat faptul că nu există o altă variantă pentru securitatea europeană decât NATO, sau, aşa cum menţionează raportul, “nu există încă opţiunea B“.

O atenţie specială este acordată Marii Britanii şi fenomenului Brexit. Este menţionat un analist care subliniază faptul că aceasta este într-un haos pe care şi l-a creat singură. Deşi premierul britanic a precizat faptul că securitatea Europei este şi securitatea Marii Britanii rămâne de văzut cât entuziasm va mai fi pentru participarea la asigurarea securităţii continentului care tocmai a sistat orice negocieri. Nu trebuie uitat, în acelaşi timp, faptul că această ţară cu valenţe de putere globală a fost o pârghie de legătura  a parteneriatului transatlantic, fiind o voce europeană apreciată peste ocean, iar regina Angliei, prin poziţia pe care o are, leagă continente.

În analiza pe care o face estului Europei, raportul prezentat se referă doar la statele Parteneriatului Estic subliniind nivelul mare de insecuritate în care se află acestea şi dependenţa lor politică, economică şi de securitate de Rusia.

Aşa cum a fost el prezentat, raportul de iniţiere a discuţiilor Conferinţei de Securitate prezintă tranşant, fără aluzii, o serie de probleme esenţiale a lumii actuale din care transpar mai ales întrebările referitoare la “Ce lume vrem să construim”? 

 

ȘTIRI
Imaginea articolului NATO – de la tensiunile actuale la decizii importante pentru viitorul relaţiei transatlantice | Gheorghe Tibil, corespondenţă de la Bruxelles ieri, 21:24

NATO – de la tensiunile actuale la decizii importante pentru viitorul relaţiei transatlantice | Gheorghe Tibil, corespondenţă de la Bruxelles

citește mai mult
Imaginea articolului Credibilitatea statelor la judecata contemporană a istoriei ieri, 11:14

Credibilitatea statelor la judecata contemporană a istoriei

citește mai mult